TOP 10 cele mai spectaculoase și frumoase drumuri din EUROPA

24 Sep, 2018 | Vizualizări: 3846 -->


Cu toate că forţele naturii sunt greu de învins, de-a lungul timpului, oamenii au dovedit că sunt adevăraţi maeştri ai construcţiilor, realizând edificii măreţe şi chiar adevărate capodopere arhitecturale. În ciuda dificultăţilor opuse de fenomenele naturale, oamenii stiu să se folosească de acestea, dar si de frumuseţile naturii, pentru a crea cele mai spectaculoase drumuri, pe care vă invităm să le descoperiţi în acest articol.

 

descopera care sunt cele mai spectaculoase drumuri din europa

10. Drumul Lysebotn, Norvegia. Este considerat unul dintre cele mai deosebite drumuri din Europa. Această șosea începe cu un drum îngust ce urcă zidurile abrupte ale fiordului Lysefjord din Norvegia, incluzând 27 de viraje ac de păr și un tunel cu o lungime de 1,1 kilometri care, pentru a face lucrurile și mai interesante, are trei serpentine în interior. Cei care au mers pe acest drum cu o suprafață perfectă spun că oferă senzații asemănătoare cu cele ale unui montagne russe.

descopera care sunt cele mai spectaculoase drumuri din europa, Lysebotn

9. Col de Turini, Franța. Este situat într-o trecătoare prin Alpi, în sudul Franței, la o înălțime de 1,6 kilometri deasupra nivelului mării. Drumul este inclus într-o etapă a cunoscutuliu Raliu Monte Carlo, fiind unul dintre cele mai provocatoare trasee din Campionatul Mondial de Raliuri, cu cele 34 viraje ac de păr și cu porțiuni drepte lungi, ce permit atingerea unei viteze de peste 170 km/oră.

descopera care sunt cele mai spectaculoase drumuri din europa,

8. Transfagarasan, Romania numerotat oficial DN7C este considerat cel mai frumos drum din România şi a fost numit în anul 2009 de către cei de la Top Gear “cea mai bună şosea din lume . Inaugurarea oficială, în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu, a avut loc în data de 20 septembrie 1974, însă lucrările au mai continuat câţiva ani, pentru asfaltare şi alte activităţi conexe, fiind finalizate în forma actuală în anul 1980. Odată cu inaugurarea oficială a drumului, s-au ridicat şi inaugurat două monumente închinate militarilor care au contribuit inclusiv cu viaţa lor la construirea Transfăgărăşanului, însă în urma vandalizărilor şi neglijenţei, monumentele iniţiale s-au deteriorat masiv. Zona montană înaltă a DN7C este deschisă circulaţiei rutiere în fiecare an doar de la 30 iunie până pe 1 noiembrie, întrucât drumul este înzăpezit pe timp de iarnă, iar deszăpezirea lui este impractică; In plus, riscul căderilor de pietre şi al avalanşelor creşte semnificativ.

descopera care sunt cele mai spectaculoase drumuri din europa, transfagarasan

7. Viaductul Millau din Franţa. Acest pod, inaugurat oficial pe 14 decembrie 2004, deţine patru recorduri mondiale, fiind unul din primele obiective concesionate potrivit legii finanţării autostrăzilor din Franţa din 2001. În plus, cel mai înalt dig al acestuia depăşeşte înălţimea Turnului Eiffel. Viaductul este un pod hobanat cu o lungime de 2.460 m ce traversează râul Tarn la aproape 270 m altitudine. Tăblierul, cu o lăţime de 32 m, conţine o autostradă cu 2 bezi şi o bandă de urgenţă pe fiecare sens de mers. Podul este susţinut de şapte picioare prelungite prin piloni de 87 m înălţime, de care sunt agăţate cele 11 perechi de hobane.

descopera care sunt cele mai spectaculoase drumuri din europa, Viaductul Millau din Franţa

6. Pasul Stelvio din Italia. Construit în anii 1820, a fost considerat mult timp cel mai frumos drum din Europa, urcând până la 2.758 de metri altitudine, fiind situat în Alpi, la granița dintre Italia și Elveția. În 2008, şoseaua Stelvio a fost proclamată de cei de la Top Gear “cea mai bună şosea din lume”, însă acest titlu i-a fost “furat” anul următor de Transfăgărăşanul nostru. Circulând pe şoseaua Stelvio, la ieşirea din localitatea Prato allo Stelvio se află cel mai bizar muzeu în aer liber.

descopera care sunt  cele mai spectaculoase drumuri din europa Pasul Stelvio,

5. Șoselele din defileul Kotor – Muntenegru. Defileul Kotor este poate cea mai fumoasă zonă a acestei ţări, şoseaua urmând în totalitate conturul ţărmului abrupt. Relieful muntos a facilitat construcția drumurilor virajate și oriunde te-ai îndrepta, n-ai cum să nu ai parte de priveliști și senzații tari. De asemenea, traseul Cetinje – Kotor va reuși să-ți ridice nivelul de adrenalină.

descopera care sunt cele mai spectaculoase drumuri din europa, Șoselele din defileul Kotor

4. Drumul A682, Anglia. Este un drum de 14 mile cu o singură bandă, desemnat cel mai periculos drum din Anglia, deoarece în ultimii 10 ani a curmat peste 100 de vieţi. În ciuda pericolului evident, drumul rămâne un favorit al motocicliștilor la nivel naţional şi este extrem de circulat în fiecare weekend.

descopera care sunt cele mai spectaculoase drumuri din europa, Drumul A682 Anglia
 

Citește și: Top 15 - „filme de Crăciun”

3. Drumul Trollstigen, Norvegia , în traducere, Drumul Trolilor. Amplasat pe coasta vestică a Norvegiei, într-o zonă de fiorduri, situl panoramic Trollstigen poate fi vizitat doar pe timp de vară. Pe timp de iarnă, zăpada ajunge în zonă până la 7 metri înălţime, iar în restul anului, inundaţiile de mari proporţii pot produce pagube considerabile. Pentru a face faţă acestor violente forţe ale naturii, materialele folosite şi detaliile structurale au fost gândite pentru a rezista unor condiţii extreme, fără însă a compromite imaginea arhitecturală, simplă şi elegantă. În ciuda inaccesibilităţii zonei, există totuşi o serie de facilităţi destinate turiştilor, cum ar fi parcări, restaurante, galerii acoperite, platforme, trasee şi mobilier de exterior, destinate admirării peisajului.

descopera care sunt cele mai spectaculoase drumuri din europa, Drumul Trollstigen, Norvegia

2. Drumul Patiopoulu – Perdikaki, Grecia. Este un drum de munte, cu o lungime de 23.5 km, situat în partea de nord-est a regiunii Etolia - Acarnania din Grecia, la o altitudine de 1160m. Este un drum foarte îngust, cu pante bruşte, fără balustrade sau orice altă metodă de protecţie, considerat unul dintre cele mai periculoase drumuri din Europa. În afara faptului că drumul în sine este foarte periculos, el este străbătut tot timpul de turme de animale.

descopera care sunt cele mai spectaculoase drumuri din europa, Drumul Patiopoulu – Perdikaki, Grecia

1. Drumul Atlanticului este o şosea lungă de 8,3 kilometri care uneşte oraşele Kristiansund si Molde, două centre urbane din regiunea situată în fiordurile din vestul Norvegiei. Construcţia celebrului drum a început în anul 1983, întinzându-se însă pe o perioadă de 6 ani (aproximativ 1,5 km/an) deoarece, până la finalizarea acestuia, constructorii au întâmpinat lupta cu furia naturii, în această perioadă înregistrându-se nu mai puţin de 12 uragane. Drumul Atalanticului este de departe cel mai spectaculoas drum din EUROPA, poate chiar și din lume.

descopera care sunt cele mai spectaculoase drumuri din europa, Drumul Atlanticului

hashtag: #drumuri-frumoase-top

Mai multe articole:

-

Citarea se poate face în limita a 350 de caractere prin precizarea site-ului estiCurios.ro ca sursă. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul estiCurios.ro

Urmărește-ne și pe FACEBOOK, pentru a afla lucruri interesante în fiecare zi

emag anvelope iarna
Dăcă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l mai departe.


Ne rezervăm dreptul de șterge/modera comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire.